LOCUINȚĂ TIP 03 – REGIM DE ÎNĂLȚIME PARTER și ETAJ

Suprafața construită:  96,50 mp

Suprafața desfășurată construită:  185,50 mp (P+E)

Locuința unifamilială TIP 03 a fost proiectată pentru a deservi nevoile legate de siguranță, confort și design ale unei familii tinere, cu o suprafață construită medie de 185 mp.  Acest tip de locuință cu regim de înălțime parter și etaj este opțiunea ideală care combină perfect spațiile de zi dar și cele exterioare, având  la parter în zona intrării  un birou de mari dimensiuni, un living spațios, o bucătarie, un loc pentru servirea mesei ce se deschid către liniștea și intimitatea spațiului curții din spate, o baie și spații de depozitare. La etaj sunt propuse două dormitoare generoase, o baie și dormitorul matrimonial cu baie si dressing proprii și cu o terasă tip logie.

Zona de zi a fost gândita cu deschidere către spate, cu o curte proprie privată și cu deschideri vitrate de mari dimensiuni. Terasa exterioară din spatele curții, partial acoperită pentru umbrire, oferă beneficiarilor protecția necesară intimității, iar partea din față a curții este gândită cu posibilitatea amenajării a 2 locuri de parcare și o grădină intimă.

Proiectul este caracterizat prin simplitatate volumetrică, aspect modern generat de modul de tratare volumetric și cromatic al fațadelor, intimitate și deschidere spre exterior prin intermediul teraselor generoase. Locuința are o arhitectură simplă, clasică cu acoperiș în două ape și care îmbina armonios contraste frumoase și elemente din cărămidă aparentă pe fațadă ce îi dau un aer modern. Toate aceste elemente se îmbină armonios pentru a creea o locuință primitoare, funcțională și cu design contemporan conform cerințelor actuale de confort și de calitate a vieții.

Din punct de vedere al contextului construit, locuința este amplasată într-o zonă rezidențială din Brăila.

Sari la conținut