ANUNŢ PUBLIC Primăria Municipiului Brăila cu sediul în P-ţa Independenţei nr.1, anunţă publicul interesat că în data de 23.04.2021 ora 10.00 la camera 16 parter, se va organiza o şedinţă publică ce va avea pe ordine de zi prezentarea planului urbanistic zonal al inițiatorului S.C. RELDO S.R.L. cu obiectivul ,,DESFIINȚARE CORP C1, CONSTRUIRE DEPOZIT …
Categoria: Comunicate oficiale
Măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 începând cu data de 13.04.2021
HOTĂRÂRE Nr. 432/08.04.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Anunț Public – Organizare licitaţie publică în vederea constituirii dreptului de superficie, cu titlu oneros, pe o perioadă de 49 ani, asupra terenului ce aparţine domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, Calea Călărașilor, nr. 220
Primăria Municipiului Brăila, cu sediul în Brăila, Piața Independenței, nr. 1, telefon:0239/694947, fax:0239/692394, e-mail:pmb@primariabraila.ro, în baza H.C.L.M. Brăila nr. 128/29.03.2021, anunţă organizarea licitaţiei publice în vederea constituirii dreptului de superficie, cu titlu oneros, pe o perioadă de 49 ani, asupra terenului ce aparţine domeniului privat al Municipiului Brăila, situat în Brăila, Calea Călărașilor, nr. 220, …
Măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, urmare a depășirii incidenței cumulate mai mari de 3/1000 locuitori și mai mică sau egală cu 4/1000 locuitori
Măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, urmare a depășirii incidenței cumulate mai mari de 3/1000 locuitori și mai mică sau egală cu 4/1000 locuitori: HOTĂRÂRE Nr. 293/2021 din 10 martie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică …
Măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, urmare a depășirii incidenței cumulate de 4/1000 locuitori
Măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, urmare a depășirii incidenței cumulate de 4/1000 locuitori: HOTĂRÂRE Nr. 293/2021 din 10 martie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei …
ANUNȚ PUBLIC -proiect „Amenajare Orășelul Copiilor și Skate Parc în Parc Monument Brăila”
MUNICIPIUL BRĂILA anunță publicul interesat asupra luării de către Agenția pentru Protecția Mediului Brăila a deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului: proiectul „Amenajare Orășelul Copiilor și Skate Parc în Parc Monument Brăila”, propus a fi amplasat în Jud.Brăila, Municipiul Brăila, Parc Monument, nu se va supune evaluării impactului asupra …
Licitaţie publică în vederea constituirii dreptului de superficie, cu titlu oneros, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii, asupra terenului în suprafaţă de 78.549,00 mp, situat în Brăila, DN 22B Km 4+520, NCP 91898
Primăria Municipiului Brăila, cu sediul în Brăila, Piața Independenței, nr. 1, telefon:0239/694947, fax:0239/692394, e-mail:pmb@primariabraila.ro, în baza H.C.L.M. Brăila nr. 56/29.01.2021, modificată și completată prin H.C.L.M. Brăila nr. 98/25.02.2021, anunţă organizarea licitaţiei publice în vederea constituirii dreptului de superficie, cu titlu oneros, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii, asupra terenului ce aparţine …
Anunț public privind combaterea buruienii Ambrozia
Primăria Municipiului Brăila informează cetățenii cu privire Ia prevederile Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii Ambrozia, cu modificările și completarile ulterioare și ale Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.62/2018, aprobate prin H.G.R. nr. 707/2018, cu modificările și completările ulterioare descarcă